Gumbo este esența gătitului creole și cajun, felul de mâncare obligatoriu din meniul fiecărui restaurant și inima gătitului acasă. Prezintă cele mai bune crustacee indigene, precum și cârnați locali, păsări de curte, vânat sălbatic și condimente. Ea își are originea în Louisiana în secolul al XVIII-lea și își derivă numele fie din cuvântul bantu pentru okra (gombo), fie din cuvântul choctaw pentru filé (kombo). Atât okra, cât și filé, care sunt frunze de sassafras măcinate folosite de nativii americani, servesc ca agenți de îngroșare pentru gumbo, împreună cu roux, o bază de făină rumenită în ulei. Cel mai comun agent de îngroșare este roux-ul, care este similar cu sosul. Măsura în care este rumenită determină culoarea gumbo-ului. Bucătarii locali îl iau adesea într-o culoare maro închis, care conferă produsului finit o aromă profundă și robustă. În mod tradițional, ceapa, țelina, și ardei gras (cunoscut ca trinitatea gătitului local) plus usturoi sunt sfârâite în roux și se adaugă bulion pentru a face un Gumbo. Ingredientele variind de la crustacee la păsări de curte la vânat sălbatic creează tipul și gustul gumbo-ului. Condimente precum ardeiul de cayenne, cimbru și frunza de dafin modifică aroma felului de mâncare pentru a fi pe placul bucătarului, iar gumbo-ul este servit în boluri peste orez. Cele mai distinctive stiluri de gumbo sunt creole (New Orleans) și cajun (sud-vestul Louisiana). Creole folosește roșii, iar cajun nu. Prin urmare, unul este maro, iar celălalt este maro roșcat. Gumbo creole tinde să aibă o bază mai subțire, în timp ce un gumbo cajun este mai consistent, mai întunecat și uneori mai gros și este mai apt să folosească vânat, cum ar fi rațele sălbatice. În sudul Louisianei, gumbo-urile sunt servite pe toate mesele, bogate sau sărace, și în majoritatea restaurantelor, de lux sau nu.